Căldura din locuință se poate pierde foarte ușor din cauza vechimii ferestrelor, a montajului deficitar, a fisurilor care pot apărea între perete și ramă, a numărului de folii de sticlă sau chiar și a materialului din care sunt realizate.
Soluțiile smart de reducere a pierderilor de căldură contribuie la eficiența energetică a locuinței, așa că, în cele ce urmează, ți-am pregătit un articol în parteneriat cu Energy Policy Group (EPG). EPG este un think-tank independent și non-profit, specializat în politici de energie și climă, analiză de piață și strategie energetică, fondat în 2014. EPG desfășoară o susținută activitate de cercetare în domeniul politicilor energetice, iar eficiența energetică este un domeniu central de competență al EPG. Energy Policy Group este colaboratorul extern al Enel, pentru a certifica datele cheie legate de formule pe baza cărora Enel calculează diferite metode de eficiență energetică.
Astfel, potrivit experților Enel și EPG, 25% din totalul pierderilor de căldură au loc prin ferestre. Însă, înlocuirea lor cu geamuri termopan cu trei foi de sticlă, de pildă, reprezintă un mod eficient de a reduce pierderile de căldură cu până la 70%.
👉 Totodată, dincolo de izolația corectă a ferestrelor și nu numai, accesoriile SMART te pot ajuta să consumi energie în mod responsabil, păstrând confortul dorit, fără efort.
Folosește calafatul cu latex acrilic
Revenind la izolația ferestrelor, una dintre recomandările experților ENEL și EPG este utilizarea calafatului cu latex acrilic.
Concret, calafatul cu latex acrilic te ajută să umpli găurile sau micile fisuri care împiedică circulația aerului. Astfel, este cea mai accesibilă modalitate de izolație a geamurilor iarna și are o rezistență de aproximativ un an. Prin urmare, procesul trebuie repetat înainte de fiecare sezon rece, însă este cea mai ieftină metodă de izolație a ferestrelor, conform EPG.
👉 Vrei să afli mai multe despre izolația termică a locuinței? Citește articolul „Cum obții o bună izolație termică a caselor - ghidul consumatorului smart” de pe blogul Enel, pentru a te informa.
Achiziționează folii de geam
O altă alegere smart pentru izolația ferestrelor este folosirea foliilor de geam. Foliile de geam sunt transparente și se aplică pe exteriorul ferestrelor. Acestea reprezintă o barieră între interior și exterior și împiedică pătrunderea aerului rece. Mai mult, acest tip de folie pentru izolația termică a ferestrelor nu împiedică pătrunderea luminii în interior și nici nu are nevoie de întreținere.
Utilizează benzile de etanșare
În cazul geamurilor vechi, experții ENEL și EPG recomandă benzile de etanșare. Acestea se folosesc mai ales pentru ferestrele care sunt folosite mai rar și mai ales în sezonul rece, deoarece aplicarea lor împiedică deschiderea geamului.
Folosește draperii și obloane
Deși nu este o măsură foarte eficientă, specialiștii EPG recomandă folosirea draperiilor și a obloanelor, pentru că închiderea lor contribuie la formarea unei bariere între interior și exterior. Din aceeași perspectivă, experții de la Energy Saving Trust susțin alegerea unor draperii din materiale dense, pentru a reduce cât mai mult pierderile de căldură iarna și pentru a preveni pătrunderea soarelui dogoritor vara. Obloanele etanșe vor contribui, de asemenea, la reducerea curenților de aer și păstrarea căldurii mai mult timp.
Înlocuiește garniturile de etanșare
Garniturile ferestrelor se uzează în timp și pot suferi pierderi ale capacității de izolație. În acest sens, pentru etanșarea ferestrelor din lemn este indicat să înlocuiești garniturile. Astfel, vei crește eficiența energetică și vei preveni pierderile de căldură. Totuși, recomandarea experților ENEL și EPG este să apelezi la un specialist care să te ajute cu tot ce este necesar pentru înlocuirea garniturilor de etanșare.
Plasează perne cilindrice între rama ferestrei și perete
O altă modalitate eficientă și accesibilă de a reduce pierderile de căldură este să pui perne de formă cilindrică între rama ferestrelor și perete. Materialul dens al pernelor reduce circulația aerului și previne pierderile de căldură.
Achiziționează un geam secundar
Potrivit specialiștilor ENEL și EPG, această soluție constă în instalarea unui geam suplimentar între fereastră și interiorul camerei. El poate fi glisat sau cu un sistem clasic de deschidere, pentru a putea fi deschis ușor la nevoie.
Conform experților Energy Saving Trust, geamurile secundare sunt de trei tipuri:
- O peliculă subțire care se aplică cu un adeziv pe fereastră. Este ieftină, însă nu are o durată lungă de viață;
- Kituri DIY pe bază de profile acrilice sau de policarbonat. Se aplică ușor prin fixare sau prin magneți. Se pot îndepărta ușor și pot fi înlocuite la nevoie;
- Ferestre secundare profesioniste - necesită personalizare și montare profesionistă. Se pot realiza din termopan. Costul este mai ridicat, însă au o performanță mai mare decât dacă alegi să înlocuiești ferestrele.
Înlocuiește ferestrele cu geamuri termopan
O alternativă de termoizolare ferestre este înlocuirea ferestrelor vechi cu geamuri termopan cu trei foi de sticlă. Acestea reprezintă cel mai eficient mod de a reduce pierderile de căldură, cu până la 70%, potrivit experților ENEL și EPG.
De ce să alegi Enel
Enel este alături de tine pentru a limita pierderile de căldură și pentru a crește eficiența energetică a locuinței. Fii smart pe energie și alege Enel ca partener în furnizarea energiei electrice.
Valorile Enel:
- responsabilitate față de oameni;
- proactivitate pentru întâmpinarea oricărei provocări;
- inovații pentru noi utilizări ale energiei;
- valorificarea fiecărui succes și a fiecărui eșec;
- oferirea unui sentiment de încredere atât clienților, cât și partenerilor;
- noi tehnologii care ajută un consum responsabil de energie;
- implementarea unor mecanisme pentru îmbunătățirea vieții oamenilor.
Ai la dispoziție numeroase soluții pentru izolația ferestrelor. Pune-le în aplicare pentru a te bucura de confort și alege să consumi energie electrică în mod responsabil. Enel este alături de tine cu recomandări, sfaturi și soluții practice.
Sursa foto: Shutterstock