Un om verde ca energia vântului

Published on luni, 10 decembrie 2018

Cum a ajuns domnul Zamfir să aibă în grijă 5 parcuri eoliene

Domnul Zamfir a devenit inginer după ce a absolvit Politehnica din București. De ce a ales Facultatea de Energetică? Aici intervine o poveste care, ca orice poveste, ar trebui crezută doar pe jumătate. Era o zi de vară înăbușitor de caldă, când, împreună cu tatăl, a intrat să-și depună dosarul, nehotărât între Telecomenzi Feroviare și Automatică. Biroul primei facultăți era la parter, dar tot urcând scări spre a doua, moleșit de căldură, s-a oprit în dreptul biroului de înscrieri la facultatea de Energetică.

A urmat perioada studenției, în care s-a bucurat de București ca de un oraș al libertății, cu multe opțiuni pentru timpul liber – cinemateca, teatrele, parcurile erau locurile pe care le vizita cel mai des. A făcut apoi stagiatura la Focșani, care nu a fost pe gustul lui – domnul Zamfir preferă orașele cu râuri sau lacuri, pentru că ele dau viață locului.

A schimbat foarte puține locuri de muncă și, înainte să se angajeze la Enel Green Power, s-a documentat să afle ce durată de viață au turbinele, ca să vadă dacă de aici o să iasă la pensie. 20 de ani, deci planul stă în picioare! S-a angajat inițial ca specialist în stații de transformare, iar după doi ani a primit și sarcini legate de turbine. 

“E o deschidere foarte mare, pe care am apreciat-o. Aici, la Enel Green Power, am întinerit. Am intrat într-o societate în care toți colegii aveau sub 30 de ani. M-am simțit obligat să mă întorc și eu la 30 de ani. Atmosfera de aici, modul în care colegii sunt activi și conectați, plecările în afară – e o deschidere, e un ritm alert, deși nu mă simt stresat. Îmi place și cred că stăpânesc lucrurile.”

– Sorin Zamfir

Stres sau rutină? Cum dejoacă domnul Zamfir aceste pericole.

Când a venit, în 2010, erau foarte puțini angajați, care construiau parcurile eoliene. Primul, cel din Valea Nucarilor, era deja terminat și pus în funcțiune, apoi s-au construit și celelalte patru, câte unul în fiecare an. Ei bine, după această fază creatoare, activitatea care a urmat și care continuă și azi e cea de mentenanță, iar aici se ascund pericolele rutinei și plictiselii.

Când acumulezi experiență, problemele încep să se repete, sunt aceleași, noutatea e doar momentul în care se întâmplă. Pentru domnul Zamfir, asta nu e o problemă, faptul că stăpânește lucrurile îi dă o stare de confort. Însă provocarea rolului de lider este să facă în așa fel, încât fiecare zi să fie interesantă pentru echipă. Ziua începe cu o mică ședință operativă, cu o nouă „temă de joc”. Dacă nicio turbină nu e avariată și toate se învârt liniștite în bătaia vântului, găsesc activități preventive de făcut, de exemplu inspectează stațiile de transformare pentru a depista riscuri.

Munca în echipă

Echipa domnului Zamfir e compusă din cinci tehnicieni, trei specializați în turbine și doi în stații. Din punctul de lucru de la Tulcea gestionează cele cinci parcuri eoliene cu un total de 133 de turbine. Aproape de oraș, în zona Agighiol, sunt trei parcuri – Sălbatica 1, Sălbatica 2 și Valea Nucarilor, iar două sunt puțin mai departe, în zona Topolog.

Munca de mentenanță pentru aceste parcuri e îndeplinită în strânsă colaborare cu dispeceratul energetic de la București (care supraveghează toată producția Enel Green Power prin multe ecrane cu cifre și grafice și beculețe!) și cu subcontractorii care repară avariile sub atenta supraveghere a echipei de pe teren, de la Tulcea. Schimbul de informații între aceste părți e permanent.

E vorba de o echipă mică, dar eficientă, lăudată de colegii din alte țări, care au și ei acces la sistemul de urmărire în timp real a turbinelor și văd cât de repede sunt remediate problemele. E un motiv de mândrie pentru domnul Zamfir, probabil de aceea în biroul său se află diploma, primită în cadrul unei întâlniri de management la care a fost surprins plăcut să fie invitat, pentru intervențiile în condițiile extreme ale iernii 2016-2017.

Credeați că turbinele se opresc iarna? Nici vorbă, ar fi o pierdere de producție. Dar dacă apare o defecțiune, e o problemă mult mai grea decât în celelalte anotimpuri și iată de ce. Când sunt -10 grade afară, în turbină sunt 20-30. Dacă turbina se oprește, începe să se răcească, uleiul din cutia de viteze devine și mai vâscos, iar turbina pornește mai greu.

De asemenea, iarna intervențiile sunt mai grele pentru că accesul e dificil când zăpada are 2 m. Atunci sunt folosite utilajele șenilate, întotdeauna acompaniate de utilaje de deszăpezire, să nu existe riscul să rămână tehnicienii blocați. Siguranța e pe primul loc, mai ales că la Enel Green Power ne mândrim că în 10 ani nu a avut loc niciun accident de muncă în România.

În afară de siguranță, e importantă și dezvoltarea profesională a echipei, așa încât modul de abordare a problemelor să fie unul modern, bazat pe tehnologiile momentului. Unii colegi au făcut chiar și cursuri de endoscopie în Bulgaria. Ei bine, chiar seamănă cu endoscopia medicală, doar că, în cazul turbinelor, sistemul verificat e cutia de viteze, care poate fi investigată cu o cameră minusculă. Au mai urmat și cursuri de termoviziune, care îi ajută să observe unde sunt riscuri de defectare – unde temperatura contactelor electrice e prea mare.

Mirajul turbinelor eoliene pentru tineri

Tinerii care vor să lucreze cu eoliene nu au avut contact cu ele pe perioada studiilor și sunt inițial plini de entuziasm la gândul că se vor ocupa de aceste tehnologii moderne de producție de energie, că vor supraveghea partea automatizată. Însă când intră în contact cu o turbină, imaginea idealizată e înlocuită de cea a unui echipament uriaș, cu o componentă mecanică importantă, responsabilă de turația optimă a turbinei. Mentenanța părții mecanice necesită efort fizic – axul cu pale e pus în mișcare printr-o cutie de viteze grea de 15 tone și aflată sus la 100 m, un ansamblu complex de roți zimțate acoperit de ulei, care vine și el la pachet cu propriul sistem hidraulic. Treabă serioasă, din care nu ieși cu mâinile curate!

Pregătirea lor presupune o perioadă de ucenicie, familiarizarea cu manualele (e unul care descrie 1.000 de alarme!) și cu procedurile de intervenție, care sunt foarte stricte. Când o echipă intră în turbină, primul lucru pe care îl face e să întrerupă comunicațiile, pentru ca cineva din afară să nu dea vreo comandă care ar putea pune în pericol siguranța. Unele pot fi deosebit de complicate și necesită coordonare și planificare. Pentru schimbarea unei cutii de viteze, e nevoie de o macara, care trebuie amplasată într-un anumit fel, într-o zi cu vânt slab.

O centrală eoliană pe înțelesul tuturor

În turbină, lucrul mecanic se transformă în energie electrică prin fenomenul de inducție. Într-un parc eolian, turbinele sunt grupate câte 6-8 pe un circuit electric, iar fiecare grup adună energia electrică și o trimite în stația de transformare. Parcul și stația formează o centrală. Din turbine, curentul pleacă la o tensiune de 30 KV, așa că în stația de transformare trebuie să ajungă la 110 KV, tensiunea de care e nevoie pentru ca energia să fie debitată în rețeaua de transport (pe care o recunoașteți după stâlpii înalți, de metal). Cine produce energie eoliană peste 2 MW e obligat să alimenteze rețeaua de transport, care apoi distribuie energia spre diverse zone unde există consumul care o poate absorbi.

Aici e dilema: cum faci să produci exact cantitatea de care e nevoie? În funcție de prognoza de vânt și de starea turbinelor, producătorii estimează cât va fi producția pentru ziua următoare, iar aceste informații ajung la un dispecerat al statului, care „comandă” energia de la toți producătorii. Dacă nu ai respectat prognoza și ai produs mai puțină energie, ești penalizat. Dacă ai produs prea multă, iar nu e bine.

Turbinele pot avea puteri și mărimi variate. Cele din zona Agighiol sunt de 2 MW, dar nu produc atât decât când vântul are peste 8 m/s. Inteligentă din fire, turbina se orientează singură după vânt, așa încât să producă maximul de energie. Iar dacă vântul e periculos, își scade expunerea palelor, să nu stea în calea lui și să fie avariată.

Nacela turbinelor are mărimea unui vagon de dormit și ajungi acolo cu un lift foarte mic. De ce vrei să ajungi acolo? Pentru că ea adăpostește creierul turbinei. Tehnicienii stau umăr la umăr și urcă printr-un spațiu care se îngustează tot mai mult (pentru că baza are 6,6 m diametru, dar sus în jur de 3), iar urcarea se face până la 85 m, într-un timp de 10 minute, apoi până la 100 folosesc scara verticală tip de incendiu – aici, pentru siguranță, cei care urcă sunt asigurați cu hamuri și coarde.

Palele în jur de 45 m plutesc ușor – sunt din fibră de carbon rezistentă, dar la impact se pot fisura. La vânt mare, palele se încovoaie. În fiecare an e nevoie de o verificare vizuală a acestora – echipa analizează fiecare pală printr-un teleobiectiv, ca niște fotografi interesați de cele mai discrete detalii. Dacă e cazul, reparația palei se face cu ajutorul unei platforme exterioare. Cei care intervin coboară pe frânghii și stau agățați acolo ca păianjenii. Ca Spiderman, după părerea copiilor rămași cu gura căscată, care au vizitat parcul la Săptămâna Altfel.

Parcul ca bun vecin

Domnul Zamfir interacționează des cu copiii, ba chiar are în birou opera câștigătoare (o machetă, cu colaje și desene) a concursului despre natură de la grădinița din Valea Nucarilor. Cu siguranță și copiii îl plac pe dumnealui, dată fiind mentalitatea sa: „Nu încetezi să te joci pentru că îmbătrânești, ci îmbătrânești pentru că încetezi să te joci.” Povestește frumos, cald, râde mult și vorbește cu pasiune despre natură. În fiecare an, petrece concediul în drumeții pe munte, alături de soție. Iar în zonă, nu e deal pe care să nu-l fi explorat împreună cu prietenii „mergători” – Munții Măcinului, cetatea Enisala sunt locuri pe care ar vrea să le știe vizitate de mai mulți amatori.

De pe colina pe care se află parcul în care ne aflăm, vedem satul Valea Nucarilor, o pădure în culorile toamnei și o întindere de terenuri agricole, care primăvara sunt inundate de maci. Domnul Zamfir ne arată în depărtare lacul Razelm, care în trecut avea legătură cu marea la Portița, și insula Popina, cunoscută pentru păsările care cuibăresc acolo.

Cum știi că ți-ai găsit locul

Un alt lucru pe care domnul Zamfir îl apreciază la Enel Green Power este deschiderea, faptul că el însuși e conectat la o echipă internațională pe care o simte aproape și cu care se întâlnește la ședințe prin diverse țări. Ar fi tentat să plece în altă țară a grupului? Vai, nu! Sorin Zamfir e îndrăgostit de Tulcea.

E pasionat de istoria Dobrogei și a orașului în special, și se simte bine în comunitatea de 80.000 de locuitori, care păstrează farmecul amestecului cultural din trecut. Mergi pe stradă și recunoști figurile celor cu care te intersectezi. Auzi cele mai diverse limbi, iar asta e firesc, așa a fost dintotdeauna. Rădăcinile multora sunt în alte țări, chiar domnul Zamfir are neamul dinspre mamă venit din Rusia.

Tulcea e și locul unde își cultivă pasiunile și tabieturile. În afară de drumeții, tenisul e o activitate la care ține foarte mult. „Lângă diplomele de tenis fac o poză oricând!” Joacă alături de prieteni și participă la concursurile pe care tot ei le organizează. Merge cel puțin o dată pe lună la teatru, la piesele jucate de o trupă tânără, entuziastă, care include și amatori mai în vârstă care joacă din plăcere.

Până la urmă, important e să te simți bine și să te porți frumos. Contează atitudinea: e bine să ai umor, să privești lucrurile pozitiv, e de părere domnul Zamfir. E bine să îți începi ziua binedispus, pentru că acest lucru influențează și atmosfera de la serviciu, care, la rândul ei, contribuie la performanța echipei. Iar această energie pozitivă a echipei e cea care asigură producția de energie curată, pentru că „viitorul e al energiei verzi, nu al coșurilor de fum”.

Bine ai venit!

Selectează și continuă navigarea pe site către informațiile de care ai nevoie: