Mașinile electrice: un ajutor pentru schimbarea obiceiurilor de consum și înfățișarea orașelor

Mașinile electrice reprezintă o schimbare în bine atât pentru industria auto, cât și pentru populație și oraș. Cum poți achiziționa o mașină electrică sau în ce stații o poți încărca? Ce viitor au aceste mașini? Sunt doar câteva dintre întrebările din ce în ce mai dese în spațiul public, în contextul în care preocuparea pentru un consum responsabil de energie electrică devine o prioritate pentru societățile moderne. 

Urmărește podcastul Eu și Energia: Episodul 5, creat în colaborare cu Europa FM, și află răspunsurile la întrebările de mai sus, de la Cătălin Striblea și invitații săi, Mihai Bucureșteanu și Mihai Nicuț. 

Ascultă pe YouTube

Mașina electrică: cum o poți avea prin ajutor de la stat și cheltuieli ulterioare 

Dacă te-ai întrebat cum și de ce ar trebui să ai o mașină electrică, află că statul te poate ajuta în achiziționarea ei. Primești un ajutor din partea statului, însă, tot este nevoie să plătești din buzunarul tău pentru a o avea. Dincolo de acest aspect, cheltuielile ulterioare achiziționării unei astfel de mașini, a cărei investiție inițială poate părea destul de mare, sunt mai mici decât în cazul unei mașini clasice. 

Cum te sprijină statul ca să ai o mașină electrică

Există programul „Rabla Plus”, unde statul îți oferă o subvenție în valoarea de 10.000 de euro pentru a-ți cumpăra o mașină electrică. Însă, până la o avea, mai ai nevoie și de o investiție proprie. 

Cheltuieli ulterioare vs consum și randament

Deși investiția inițială poate părea mare, când vine vorba despre cheltuieli ulterioare, e bine să iei în calcul două aspecte: consumul de curent și randamentul motorului. 

Trebuie să mai știi că randamentul unui motor electric pe an este undeva la 97% - 98%.

Stațiile de încărcare: de câte tipuri sunt și unde îți poți încărca mașina electrică

Înainte de a-ți cumpăra mașină electrică sau de a-ți face planuri în acest sens, trebuie să știi că există două tipuri de stații de încărcare: 

  • cele care furnizează curent alternativ;
  • cele care funcționează prin curent continuu. 

Tipuri de stații de încărcare disponibile

Poate te întrebi ce tipuri de stații sunt cele pe care le vezi în parcările magazinelor. Află că ele sunt un mix. Sunt, în general, 22 de kWîn curent alternativ și 50 sau 60 kWîn curent continuu. Încep să apară și de 250 sau de 300, însă mai des se găsesc de 150. 

Dacă îți pui întrebări despre cum va arăta viitorul, ei bine, el va fi unul cu un consum inteligent, pentru că viitorul transportului va fi unul electric, prin digitalizarea rețelelor, administrarea consumului și o rețea cât mai mare de stații de încărcare. Altfel spus, se fac progrese mari pentru a nu pica rețeaua dacă vor fi încărcate zece mașini în același loc. 

Unde poți încărca mașina electrică

Dacă locuiești la un bloc vechi, spre exemplu, vei fi nevoit să îți încarci mașina în stațiile publice. Există demersuri în acest sens, care se fac în parteneriat cu primăria, pentru o încărcare mult mai ușoară și pentru fiecare deținător de mașini electrice. Prețul unei stații de încărcare pornește de la 500 de euro, dar poate trece și de 1.000. 

Dacă beneficiezi de o stație de încărcare la îndemână, cum ar fi la locul de muncă sau în cartierul tău, lângă un supermarket, atunci îți poți încărca mașina într-un mod mai simplu. În ceea ce privește plinul pe care îl faci pentru o mașină electrică, să spunem că trebuie să ajungi în stația de încărcare când rezervorul indică 20% curent pentru funcționare. Mașina se poate încărca într-o oră, iar costul va fi în funcție de kilowații de la stația respectivă. 

La ce ne putem aștepta în viitor în privința mașinilor electrice

  • Impactul asupra mediului înconjurător 

O mare întrebare legată de mașinile electrice este legată de impactul lor asupra mediului înconjurător. E bine să știi că o mașină electrică va consuma energie în mod inteligent și, cu toate că se emit noxe la alimentare, impactul asupra mediului este mult mai mic.  

  • Nivelul de zgomot

Legat de zgomotul pe care îl produce o mașină electrică, este unul special conceput până la viteza de 30 de kilometri, pentru a-i avertiza pe pietoni. Asta pentru ca atunci când mergi printre blocuri cu o astfel de mașină, pietonii să fie avertizați, dar să nu se sperie când o mașină este lângă ei, în mers. 

  • Vânzările mașinilor electrice

Vânzările mașinilor electrice, cel puțin în România, au cunoscut o creștere accelerată. Procentul din primele trei luni ale anului 2022 a crescut de cinci ori față de 2021. Este de admirat, pentru că această cifră nu se înregistrează nicăieri în Europa, în momentul actual. Acest lucru se datorează programelor „Rabla” și „Rabla Plus”. 

  • Tendința în rândul producătorilor de mașini 

Mașinile electrice sunt viitorul din două motive. Unul se leagă de faptul că producătorii au anunțat că nu vor mai produce mașini cu motoare pe combustibil fosil până în 2035. Al doilea este datorat standardului Euro 7. 

O mașină clasică produce tot mai multe noxe și nu este deloc prietenoasă cu mediul înconjurător. Începând cu anul 2025, este foarte puțin probabil să mai poți cumpăra o mașină diesel nouă. Dacă vrei totuși una diesel, atunci vei avea posibilitatea să achiziționezi una la mâna a doua. 

În ceea ce privește celelalte autovehicule, cum ar fi camioanele, există o discuție cu privire la viitorul electric sau cu hidrogen. Dar, până atunci, știm sigur că mașinile electrice reprezintă viitorul și vor fi în continuare un subiect de discuție. 

Fii smart pe energie 

Astăzi, auzim tot mai des despre reducerea consumului de energie electrică pentru a putea trăi în armonie cu noi și cu mediul înconjurător. Reducerea consumului nu înseamnă restricții și un standard de viață mai scăzut, ci folosirea inteligentă a resurselor.

Acest podcast face parte din campania Fii Smart Pe Energie, care își dorește să încurajeze consumul inteligent de energie, o economisire smart și alegeri sustenabile față de mediul înconjurător. #FiiSmartPeEnergie și adoptă obiceiuri care să te ajute să consumi inteligent. 

De ce să alegi PPC pentru a conștientiza importanța unui consum responsabil de energie:

  • Responsabilitate: aspirațiile tale sunt mereu pe primul loc;
  • Inovație: noi moduri de utilizare a energiei;
  • Încredere: acționează în mod transparent și onest, pentru a asigura încrederea tuturor clienților;
  • Proactivitate: când este vorba de schimbare, se adaptează mereu.

Un lucru este cert: electrificarea și digitalizarea devin constante ale vieții moderne. Un consum responsabil de energie înseamnă și schimbarea obiceiurilor de consum. Inovațiile în materie de transport și viața de zi cu zi pot încuraja un consum smart de energie. Mașinile electrice sunt un exemplu în acest sens. 

 

Sursa foto: Shutterstock.com

PDF (0.17MB)DOWNLOAD

Bine ai venit!

Selectează și continuă navigarea pe site către informațiile de care ai nevoie: