Experimente amuzante și educative pentru copii - știința pe înțelesul celor mici

Copilăria este un moment magic, în care curiozitatea și dorința de a descoperi lucruri noi joacă un rol important. Cei mici vor întotdeauna să știe mai mult despre lumea înconjurătoare și învață mai ușor atunci când pot pune în practică ceea ce li se explică la nivel teoretic. Așadar, au nevoie de reprezentări concrete ale termenilor abstracți, ale conceptelor. 

Experimentele sunt modalități creative de a-i încuraja pe copii să-și pună imaginația la treabă și să-și dezvolte abilitățile cognitive și motorii. Prin intermediul acestor activități captivante, copiii învață, de exemplu, despre gravitație, electricitate sau chimie, și își dezvoltă gândirea critică și capacitatea de rezolvare a problemelor. În același timp, le oferă celor mici șansa de a interacționa cu mediul și de a-și îmbunătăți aptitudinile de comunicare și colaborare în timp ce se distrează.

Indiferent dacă este vorba despre realizarea unui experiment cu electricitate, construirea unui vulcan de hârtie sau observarea reacțiilor chimice, experimentele științifice pentru copii sunt modalități ideale de a transforma învățarea într-o aventură palpitantă. Ele pun bazele unor deprinderi sănătoase, care îi vor forma ca adulți responsabili cu resursele, le oferă momente de bucurie, iar rezultatele surprinzătoare îi vor încuraja pe cei mici să exploreze în continuare.

  • Sfaturi pentru a începe un experiment pentru copii
  • Experimente cu electricitate, pentru copii
  • Experimente științifice cu apă
  • Experimente tip vulcan pentru copii
  • Experimente de chimie pentru copii
  • Experimente de fizică pentru copii
  • Experimente cu hârtie pentru copii
  • Experimente care generează iluzii

Sfaturi pentru a începe un experiment pentru copii

Experimentele educative implică, de cele mai multe ori, folosirea focului, a lichidelor foarte fierbinți, a chibriturilor, de exemplu, și pot exista riscuri de incendiu, arsuri sau alte incidente. Pentru a evita eventualele accidente, este foarte important ca aceste experimente să fie făcute doar în prezența și sub supravegherea unui adult. Totodată, este recomandată purtarea unui echipament de protecție: mănuși, ochelari, salopete. 

Curiozitatea naturală a copilului îl determină să încerce lucruri noi și să verifice în mod practic cunoștințele dobândite. Printr-o serie de experimente atent selecționate și prin folosirea metodei științifice, îl poți ajuta pe cel mic să-și dezvolte gândirea logică și să găsească răspunsuri.

Metoda științifică este un proces, în etape, folosit de cercetători pentru a verifica dacă datele din teorie sunt corecte. Acest proces funcționează la fel de bine și pentru a găsi răspunsuri la întrebările relevante pe care și le pun copiii de toate vârstele. Cele șase etape ale metodei științifice sunt:

  • observația;
  • formularea de întrebări bazate pe observații;
  • construirea unor ipoteze sau posibilități desprinse din întrebări;
  • experimentarea și testarea;
  • înregistrarea rezultatelor testelor;
  • discutarea rezultatelor.

Deși poate părea complicată la prima vedere, metoda științifică se poate restrânge, în cazul copiilor, la discuții despre:

  1. ce cred ei că se va întâmpla în timpul experimentului;
  2. ce se întâmplă de fapt;
  3. ce anume s-a produs, în comparație cu ceea ce au crezut că se va întâmpla.

Cu cât experimentul este mai simplu și mai ușor de realizat, cu atât copilul va înțelege mai bine rezultatele obținute și vor urma, invariabil, întrebările de genul: „Ce s-ar întâmpla dacă am încerca...?”. Ele vor oferi ocazia pentru alte experimente interesante.

Experimente cu electricitate, pentru copii

Baterie din apă și sare

Materiale necesare:

  • apă;
  • sare;
  • un borcan din sticlă sau material plastic;
  • diferite obiecte metalice: sârme, șuruburi, agrafe etc.;
  • două fire electrice care au clame-crocodil;
  • voltmetru.

Cum procedezi:

Toarnă două căni de apă în borcan, adaugă o lingură de sare și amestecă până aceasta se dizolvă. Atașează câte o piesă metalică la fiecare dintre cele două fire cu clame și apoi introdu-le în apa sărată, care nu trebuie să atingă clamele. Conectează firele la un voltmetru și măsoară cantitatea de energie electrică produsă. 

Rolul experimentului:
Cu ajutorul acestui eRolul experimentuluixperiment, îi explici celui mic modul în care funcționează o baterie, ca sursă de energie electrică. Practic, aceasta stochează energie electrică și apoi furnizează tensiune într-un circuit, ceea ce determină curgerea puterii prin acesta. 

Piper și sare pentru electricitate statică

Materiale necesare:

  • o farfurie sau un bol, nu foarte adânc;
  • sare;
  • piper;
  • o lingură;
  • un pieptene de plastic.

Cum procedezi:

Pune cu lingură de sare și una de piper în farfurie și amestecă-le. Dă-i copilului pieptănul și cere-i să-l încarce static, trecându-l de mai multe ori prin păr. Apoi, spune-i să țină pieptănul deasupra farfuriei și să observe cum piperul va fi atras de pieptăn, separându-se de sare.

Rolul experiementului:
Electricitatea statică este o noțiune abstractă pentru un copil, dar cu ajutorul acestui experiment, îl ajuți să vizualizeze ce se întâmplă, de exemplu, atunci când „ne curentăm” când atingem clanța sau alte persoane. De exemplu, dacă mergem pe un covor de lână, ne încărcăm cu particule electrice negative mobile, numite electroni. Acestea se adaugă la cele pe care le avem deja, în mod natural, și astfel vom avea un exces de electroni. În momentul în care atingem următorul obiect, cum ar fi clanța unei uși, excesul de electroni din noi va migra către aceasta, producându-se scânteile. 

Experimente științifice cu apă

Cum funcționează capilaritatea

Materiale necesare:

  • 7 pahare cu apă de mărimi egale;
  • coloranți alimentari (roșu, verde, galben);
  • prosoape de hârtie pentru bucătărie.

Cum procedezi:

Așază paharele în linie dreaptă pe masă și numerotează-le. Umple paharele 1, 3, 5 și 7 pe jumătate cu apă. Adaugă 5-10 picături de colorant roșu în paharele 1 și 7, 15 picături de colorant galben în paharul cu numărul 3 și 5-10 picături de colorant verde în paharul 5. Împăturește de câteva ori un prosop de hârtie pe lungime, până când obții o bandă îngustă de 2-3 cm. Așază un capăt al acesteia într-un pahar, iar celălalt în paharul de lângă el. Procedează similar cu toate paharele, conectându-le între ele. Datorită capilarității, apa colorată va trece din paharele pline în cele goale, combinând culorile.

Rolul experimentului:
Cu ajutorul acestui experiment, îi poți explica celui mic ce înseamnă capilaritatea. Mai exact, capilaritatea este capacitatea unui corp solid (sticla/plasticul) de a atrage un lichid, astfel încât el nu mai stă pe fundul vasului în care e turnat, ci se „ridică” pe pereții acestuia (pereții paharelor, în acest caz).

Tornadă în sticlă

Materiale necesare:

  • o sticlă goală, cu gura mai largă și capac (cum sunt cele de suc pentru copii);
  • 3-4 linguri de sclipici decorativ;
  • o pâlnie;
  • apă.

Cum procedezi:

Folosind pâlnia, pune 3-4 linguri de sclipici în sticlă și umple-o pe trei sferturi cu apă. Pune capacul și asigură-te că e bine strâns. Întoarce sticla cu gura în jos și rotește-o rapid cu o mișcare circulară timp de 10-15 secunde. Așază sticla în această poziție pe masă și cere copilului să observe mica tornadă care s-a format în interior datorită forței centrifuge.

Rolul experimentului:
Prin acest experiment, îi poți explica foarte ușor celui mic ce este forța centrifugă și cum acționează ea. Practic, forța centrifugă este ca o mână invizibilă care scoate un corp de pe traiectoria circulară și îi imprimă o mișcare pe direcția razei cercului. Este determinată, de fapt, de inerția unui corp, nu de o interacțiune mecanică. De aceea, numele ei complet este forță centrifugă de inerție. 

Experimente tip vulcan, pentru copii

Vulcan colorat

Materiale necesare:

  • 10 ml detergent de vase lichid;
  • 100 ml apă caldă;
  • 400 ml oțet alb;
  • colorant alimentar roșu;
  • pastă de bicarbonat de sodiu (combină jumătate de cană de bicarbonat cu jumătate de cană de apă);
  • o sticlă de plastic goală, de doi litri.

Cum procedezi:

Combină săpunul de vase, oțetul, apa și 3-4 picături de colorant alimentar în sticla de plastic. Cu ajutorul unei linguri, amestecă soluția de bicarbonat de sodiu într-o cană, până când devine lichidă. Toarnă rapid acest amestec în sticlă, peste celelalte ingrediente și fă un pas înapoi, observând rezultatul.

Rolul experimentului:
Explică-i copilului că între bicarbonatul de sodiu și oțet se produce o reacție chimică. Din aceasta, rezultă dioxid de carbon, în stare gazoasă, regăsit în natură și în cazul vulcanilor reali. Prin adăugarea detergentul lichid pentru spălat vase, gazul este absorbit și apare „lava”. 

Pastă de dinți pentru elefanți

Materiale necesare:

  • 120 ml apă oxigenată;
  • un vârf de lingurință de colorant alimentar;
  • 120 ml apă fierbinte;
  • o lingură de drojdie proaspătă;
  • câteva picături de detergent de vase lichid;
  • o sticlă de plastic goală, de doi litri;
  • pâlnie;
  • o tavă cu margini înalte.

Cum procedezi:

Așază sticla de plastic în tavă și toarnă, cu ajutorul pâlniei, puțin detergent de vase. Adaugă apa oxigenată și colorantul alimentar și amestecă, rotind sticla ușor. Separat, combină lingura de drojdie cu apa fierbinte și omogenizează. Cu ajutorul pâlniei, toarnă amestecul de drojdie în sticlă. Rotește rapid sticla pentru a amesteca ingredientele și cere copilului să observe efectul. Conținutul se va revărsa spectaculos din sticlă, exact ca lava unui vulcan, dar având textura și aspectul de pastă de dinți.

Rolul experimentului: 
Printr-un astfel de experiment, îi explici copilului ce este un catalizator (accelerează o reacție) și ce înseamnă exotermic (eliberarea căldurii). Când drojdia este adaugată, apa oxigenată acționează ca un catalizator, care face ca oxigenul să fie eliberat rapid. Săpunul reține oxigenul eliberat sub formă de spumă. Reacția este exotermă și, de aceea spuma și sticla sunt fierbinți la finalul experimentului. 

Experimente de chimie, pentru copii

Atenție! Aceste experimente trebuie făcute doar spații foarte bine aerisite sau în aer liber. Este nevoie de prezența unui adult, copiii fiind în siguranță doar privind la ce se întâmplă. Totodată, e bine să știi că sunt experimente pentru copiii mai mari, de ciclu gimnazial.

Șarpele din zahăr

Materiale necesare:

  • o formă rotundă de copt din aluminiu, de unică folosință;
  • nisip;
  • o lingură de bicarbonat de sodiu;
  • 4 linguri de zahăr pudră;
  • un bol pentru amestec;
  • etanol sau alt lichid inflamabil asemănător;
  • brichetă sau chibrituri.

Cum procedezi:

Amestecă în bol cele 4 linguri de zahăr cu bicarbonatul de sodiu. Pune nisipul în tava rotundă de copt, formează o mică movilă în mijloc și în ea o adâncitură. Toarnă etanolul sau lichidul inflamabil pe ridicătură, având grijă ca nisipul să fie bine înmuiat. Așază cu o lingură mixul de bicarbonat și zahăr în adâncitură, apoi aprinde cu grijă nisipul din jurul acesteia. Amestecul va începe să fiarbă, se va înnegri, iar din el se va ridica o formă ca un șarpe. Este o reacție lentă, așa că va trebui să ai răbdare. Dacă este bine pregătit, experimentul poate dura până la 20 de minute.

Rolul experimentului:
Îi explici copilului ce înseamnă o reacție termochimică. Zahărul și bicarbonatul de sodiu reacționează la căldură și se transformă, spectaculos, într-un fel de șarpe negru - căldura mărește volumul substanțelor, iar prin oxidare (proces chimic) apare culoarea neagră.

Cerneala invizibilă

Materiale necesare:

  • o jumătate de lămâie;
  • un bol mic;
  • bețișoare cu vată;
  • o coală de hârtie;
  • o sursă de căldură (lumânare, bec cu incandescență).

Cum procedezi:

Stoarce sucul din jumătatea de lămâie în bol și îndepărtează sâmburii. Scrie câteva cuvinte pe foaia de hârtie, folosind un bețișor cu vată și lasă să se usuce complet. Apropie cu atenție de hârtie sursa de căldură, iar textul scris va apărea. 

Rolul experimentului: 
Explică celui mic de ce se produce fenomenul pe care il vede. În prezența căldurii, zaharurile și acizii din sucul de lămâie reacționează cu oxigenul din aer și cu fibrele de celuloză din hârtie, determinând procesul de oxidare. Astfel, apare textul scris. 

Experimente de fizică, pentru copii

Oul din sticlă

Materiale necesare:

  • un ou fiert tare, decojit;
  • o sticlă cu capacitate de 250 ml, cu gura mai mică decât diametrul oului (cum sunt cele de iaurt sau lapte);
  • chibrituri sau brichetă;
  • hârtie.

Cum procedezi:

Taie o fâșie de hârtie, lungă de 15-20 cm și lată de aproximativ 2 cm. Având oul la îndemână, aprinde la un capăt banda de hârtie și dă-i drumul în sticlă. Așază imediat oul curățat pe gura sticlei și roagă-l pe cel mic să observe cum oul va intra în sticlă. 

Rolul experimentului:
Cu ajutorul acestui experiment, îi explici copilului cum funcționează diferențele de presiune și cum le influențează temperatura.

Paharul și gravitația

Materiale necesare:

  • un pahar de hârtie;
  • apă;
  • un creion.

Cum procedezi:

Pe partea exterioară a paharului, în apropierea bazei, fă o gaură folosind creionul. Acoperă orificiul cu un deget și umple vasul cu apă. Ia degetul de pe gaură - copilul va observa că apa curge uniform și constant din recipient. Apoi, ținând degetul pe orificiu, umple din nou recipientul cu apă. Lasă paharul să cadă. Vei constata că, pe măsură ce recipientul cade, nu se scurge nicio picătură de apă prin orificiu. 

Rolul experimentului:
Explică celui mic cum funcționează gravitația și de ce apa nu s-a mai scurs din pahar.

👉 Învățând despre principiile fizicii, copiii iau cunoștință de mediul înconjurător și învață încă din familie cum pot exploata resursele naturale în mod rațional, pentru asigurarea unui viitor mai bun. Un exemplu în acest sens este primirea și plata facturilor la curent și gaze online, evitând astfel facturile printate.

Experimente cu hârtie, pentru copii

Suportul din pahare de hârtie

Materiale necesare:

  • o bucată de carton dreptunghiulară (50cm/25cm);
  • 10-12 pahare de hârtie.

Cum procedezi:

Cere copilului să încerce să stea pe un pahar de hârtie, așezat cu gura în jos. Paharul, firește, nu va rezista. Așază 6 pahare de hârtie la intervale egale între ele și pune deasupra lor bucata de carton. Roagă din nou copilul să se urce cu atenție pe suprafața cartonului. El va vedea că, de data aceasta, paharele îl vor susține. 

Rolul experimentului:
Explică-i cum suprafața mică a trebuit să suporte o greutate prea mare și cum s-a împărțit aceeași greutate pe un număr mai mare de pahare. Îi poți cere celui mic să adauge un al doilea strat sau să observe dacă o persoană mai grea poate sta pe același număr de recipiente.

Cursa avioanelor de hârtie

Materiale necesare:

  • trei avioane de hârtie;
  • riglă;
  • creion;
  • agrafe de birou;
  • hârtie.

Cum procedezi:

Construiește împreună cu copiii trei avioane de hârtie de aceeași formă și greutate. Cere copiilor să arunce avioanele cât mai departe, măsoară distanța parcursă de fiecare și noteaz-o. Propune-le copiilor să observe ce anume se întâmplă dacă adaugi avionului o agrafă, două sau trei. 

Rolul exprimentului:
Îi rogi pe cei mici să noteze rezultatele pentru fiecare avion. Le poți explica, apoi, cum influențează greutatea capacitatea avionului de hârtie de a pluti în aer și de a se menține pe direcție. 

Experimente care generează iluzii

Iluzia din oglindă

Acest experiment nu necesită pregătire. Roagă copilul să se așeze în fața oglinzii de la baie și să țină o oglindă de mână în față, orientată către cea mare. Întreabă-l câte reflexii ale sale vede și explică-i cum reflexia unei oglinzi se vede în cealaltă, fenomenul repetându-se, teoretic, la infinit.

Rolul experimentului

Printr-un astfel de experiment, îi explici copilului ce înseamnă fenomene fizice ca reflexia și refracția. 

Omulețul care plutește

Materiale necesare:

  • o farfurie de porțelan lucios, albă, fără modele;
  • un marker care se poate șterge;
  • apă.

Cum procedezi:

Desenează cât mai schematic cu markerul un omuleț în mijlocul farfuriei, insistând asupra liniilor și îngroșându-le. Toarnă puțină apă pe marginea farfuriei, cu grijă, puțin câte puțin, până când aceasta începe să acopere omulețul. Vei observa că acesta se va desprinde de fundul farfuriei și va începe să plutească în apă. Totul se datorează cernelii insolubile din marker, care are o densitate mai mică decât apa.

Rolul experimentului: 
Acest experiment îl ajută pe cel mic să înțeleagă densitatea. Concret, el poate observa că motivul pentru care omulețul plutește este că cerneala din marker e mai puțin densă decât apa. 

Copiii sunt curioși și explorează lumea înconjurătoare, însă au nevoie de ajutorul tău ca să o și înțeleagă. Fie că este vorba despre experimente, cum sunt și cele de mai sus, datorită cărora ajung să se împrietenească ușor cu noțiuni de chimie și fizică, fie prin lecții de viață sănătoasă, exemple de comportament pe care tu i le dai, cei mici pot fi educați nu doar să crească într-o lume mai bună, ci și să contribuie la ceea ce va fi viitorul lor. 

👉 Educația celor mici nu se rezumă doar la învățarea principiilor de chimie și fizică. Comportamentele responsabile pentru un viitor sustenabil se învață încă din primii ani de viață. Iată de ce este important ca ei să știe că citirea indexului la energie poate fi un prim pas spre un consum smart, facturile oglindind astfel situația reală a consumului.

 

 

De ce să alegi un partener de încredere, ca noi?

PPC este un jucător important pe piața de energie, cu expertiză în domeniu. Cele 3 milioane de clienți pe care îi avem în România, prin rețeaua de furnizare și cea de distribuție, beneficiază de tehnologii noi, care permit folosirea energiei electrice în mod durabil, și de modalități inovatoare pentru gestionarea energiei electrice la nivel de consumator.

La nivel educațional, PPC este alături de consumatori prin adaptarea serviciilor la nevoile reale ale acestora, cât și prin responsabilizarea noilor generații, a copiilor și tinerilor, în ceea ce privește importanța unui consum smart de energie. Suntem deschiși la parteneriate în domeniile cercetării, tehnologiei și dezvoltării de produse și ne adaptăm rapid provocărilor globale.

👉 Monitorizarea consumului este o metodă eficientă de economisire. Copiii pot învăța de la tine, ca adult, cum se transmite indexul de energie și gaze naturale. Totodată este important să le explici de ce procedând astfel factura va reflecta consumul real, nu estimat.  

Sursa foto: Shutterstock

Bine ai venit!

Selectează și continuă navigarea pe site către informațiile de care ai nevoie: