Idei pentru acasă

Robineții termostatici: ce sunt și cum funcționează

Într-o lume în care eficiența energetică și conservarea resurselor sunt din ce în ce mai importante, gestionarea consumului de energie devine o prioritate a fiecărei familii.

Ce sunt și cum funcționează robineții termostatici

Într-o lume în care eficiența energetică și conservarea resurselor sunt din ce în ce mai importante, gestionarea consumului de energie devine o prioritate a fiecărei familii. Una dintre metodele pe care le poți adopta pentru administrarea eficientă a bugetului pentru utilități este montarea pe radiatoarele din casă a unor robineți termostatici. Aceste dispozitive ingenioase ajută la asigurarea unui consum SMART de energie și la sporirea eficienței energetice.

Prin utilizarea robineților termostatici, se evită irosirea energiei și se obține un echilibru între confortul termic și consumul de resurse. Montate corect și întreținute consecvent, aceste dispozitive sunt proiectate să funcționeze eficient, menținând temperatura dorită în mod constant, indiferent de fluctuațiile cauzate de vreme sau de alți factori.

Îți prezentăm, în cele ce urmează, importanța acestui accesoriu într-o locuință în care se dorește o utilizare SMART a energiei, dar și asigurarea unui confort termic optim.

Ce sunt robineții termostatici?

Potrivit experților EPG, robinetul termostatic este un dispozitiv utilizat în sistemul de încălzire al locuinței, o componentă a caloriferului care ajută la stabilirea temperaturii dorite într-o încăpere, permițând setarea unei temperaturi mai mici în camerele care nu sunt folosite. 

Scopul robineților termostatici este de a adapta efortul termic al sistemului de încălzire la necesitățile din fiecare încăpere, reducând astfel consumul de energie.

Serviciile noastre sunt gândite pentru confortul tău de zi cu zi. Pentru a-ți administra cu ușurință contractele de energie electrică sau de gaze naturale, beneficiind de ajutor în orice problemă, instalează-ți aplicatia myPPC de pe AppStore, Huawei AppGallery sau Google Play Store și bucură-te de toate avantajele pe care ți le oferă.

Bine de știut:

  • Este important să se facă diferența între robinetul termostatic, prin care poți regla temperatura dorită doar pentru camera unde este montat robinetul, respectiv caloriferul, și termostatul de cameră, care permite ajustarea temperaturii pentru întreaga locuință, cu valori diferite, în funcție de intervalul zilei. 

Din ce este compus un robinet termostatic?

Robinetul termostatic poate fi utilizat atât pentru sistemele de încălzire centralizată, cum ar fi rețeaua publică de termoficare sau cazanul de bloc, dar și pentru centralele de apartament sau altă sursă din aceeași categorie.

Pentru a putea înțelege cum funcționează acest tip de robinet, este important să știm care sunt componentele care îl alcătuiesc. Acestea sunt:

  • corpul robinetului, care este componenta principală și face posibilă reglarea debitului de agent termic din interiorul caloriferului;
  • capul termostatic, un element care acționează robinetul termostatic;
  • sonda (elementul sensibil din capul termostatic), care are rolul de a detecta nivelul la care se află temperatura ambiantă și de a da comandă robinetului pentru ajustarea acesteia.

Cum funcționează robineții termostatici

În linii generale, pentru ca termostatul cu robinet să își îndeplinească eficient funcția de control al temperaturii și de economisire a energiei, este necesar să se bazeze pe următorul principiu:

  • funcționând ca un senzor, sonda termostatului se contractă sau se dilată în funcție de variațiile de temperatură;
  • atunci când temperatura scade, sonda se contractă, iar în cazul în care crește, ea se dilată;
  • în funcție de acțiunile întreprinse de sondă, acționarea robinetului va regla debitul agentului termic circulant în interiorul radiatorului.

Câte tipuri de robineți termostatici de calorifer există?

În prezent, sunt disponibile diverse variante de robineți termostatici, în funcție de tipul capului termostatic și de performanțele pe care le oferă. Se evidențiază, astfel, următoarele două categorii de robineți cu termostat:

  • robinetul termostatic mecanic;
  • robinetul termostatic electronic (smart), cu afișaj electronic.

Modul de funcționare diferă și el, în funcție de tipul robinetului termostatic:

  • în cazul unui robinet termostatic mecanic, acționarea se face într-un mod simplu: se rotește capul termostatic pentru a seta temperatura dorită, senzorul detectează temperatura din încăpere și, în funcție de necesități, robinetul închide sau deschide automat accesul agentului termic în radiator;
  • robineții termostatici electronici (smart) utilizează tehnologia wireless, iar operațiunile se desfășoară în mod digital prin intermediul unei aplicații mobile.

Bine de știut:

  • Indiferent de modelul de robinet termostatic pe care îl folosești, este important să ai în vedere faptul că aceste dispozitive nu au rolul de a înlocui complet termostatul de cameră. Un robinet cu termostat ajustează temperatura la nivelul unei singure încăperi, însă termostatul de cameră este necesar pentru a putea controla funcționarea sistemului de încălzire la nivelul întregii locuințe.

Diferența dintre un robinet termostatic și un robinet simplu

Față de un robinet simplu de calorifer, care nu dispune de sondă, robinetul termostatic permite reglarea temperaturii dorite în fiecare încăpere. Astfel, atunci când, în funcție de setări, este atinsă temperatura dorită, radiatorul se oprește sau funcționează la o capacitate mult mai mică pentru a menține gradele necesare.

O altă diferență majoră se face remarcată la robineții termostatici electronici (smart). Aceștia au încorporat un afișaj digital, de unde se poate regla temperatura și au diferite funcții și moduri predefinite de lucru. De asemenea, oferă posibilitatea controlului temperaturii caloriferului de la distanță, printr-o aplicație mobilă. 

Cum se realizează montarea unui robinet termostatic

Pentru ca fiecare robinet termostatic să fie utilizat în mod eficient, este necesar ca acesta să fie instalat într-un mod corespunzător, respectând toți pașii:

  • capul robinetului termostatic trebuie să fie fixat prin înșurubare pe supapă, făcând astfel legătura între radiator și țevile sistemului de încălzire;
  • corpul dispozitivului se fixează pe partea înaltă a radiatorului, iar montajul poate varia în funcție de modul în care se face alimentarea radiatorului.

Este recomandat ca instalarea robinetului termostatic să fie efectuată de către un instalator sau o persoană calificată pentru a evita montarea necorespunzătoare, care ar putea duce la pierderi de energie termică și la posibile defecțiuni ale instalației.

Montarea capului robinetului

Capul robinetului termostatic se amplasează foarte ușor, atașându-se la corpul robinetului. Ceea ce este, însă, cel mai important – și, totodată, dificil – este poziționarea corectă a acestuia, pentru a evita posibile defecțiuni.

Ca regulă generală, capul robinetului se montează la vedere, la o distanță de cel puțin 8 centimetri deasupra radiatorului, pe orizontală, asigurându-se astfel că amplasarea capului de termostat nu se află în apropiere de zona radiantă a caloriferului. De asemenea, trebuie urmărit ca acesta să nu fie poziționat aproape de perete, în spatele protecției pentru calorifer și să nu fie expus acțiunii directe a razelor soarelui.

Nu în ultimul rând, este foarte important ca robinetul termostatic să dispună de corp și cap compatibile.

Montarea corpului robinetului

Corpul robinetului termostatic se montează la o distanță de peste 80 mm de calorifer, pentru a nu fi influențat de căldura emisă de acesta. În funcție de tipul de alimentare al radiatorului, există trei variante de montaj:

  • montare dreaptă, în cazul în care conducta prin care circulă agentul termic este paralelă cu peretele;
  • montare în unghi, atunci când conducta de alimentare iese prin perete;
  • montare în unghi răsturnat, atunci când alimentarea cu agent termic se face prin podea.

Instalează aplicația myPPC, activează „push notification” pentru a fi anunțat când este perioada de transmitere a indexului. În acest mod, poți să îți monitorizezi consumul lunar de energie, să iei cele mai potrivite decizii pe baza acestuia, vei ști exact cât consumi, iar factura va fi emisă în concordanță cu datele oferite.

Cum să întreții robineții termostatici pentru o funcționare corectă

Robineții termostatici nu necesită efectuarea unor lucrări complexe de întreținere. Cu toate acestea, trebuie să se acorde o atenție sporită când sistemul de încălzire se oprește, adică la finalul sezonului rece. Se recomandă ca robineții termostatici să fie deschiși la maximum, astfel încât să se evite blocajul acestora atunci când centrala termică va fi repornită.

În plus, trebuie să acorzi o atenție deosebită depunerilor de rugină. Pentru a preveni apariția defecțiunilor, este recomandat ca robinetul să fie curățat în mod frecvent cu agenți de curățare simpli, care să împiedice zgârierea sau deteriorarea. Dacă această curățare nu este efectuată, se poate ajunge la blocarea robinetului.

Suntem partenerul tău de încredere!

Înțelegem provocările unei lumi în continuă schimbare și, din această perspectivă, suntem alături de clienți cu sfaturi și recomandări practice pentru reducerea consumului de energie, un deziderat la nivelul Uniunii Europene. Conectarea la o energie sigură și durabilă este unul dintre obiectivele noastre, care pune accent pe rețele smart și surse regenerabile, investind și dezvoltând modalități inovatoare pentru gestionarea energiei la nivel de consumator.

Dezvoltăm servicii pentru a ne adapta rapid provocărilor globale, centrul acestor acțiuni fiind mobilitatea electrică și conectivitatea. Serviciile reflectă nevoile reale ale oamenilor, pe care îi ajutăm să consume în mod responsabil energia electrică. În același sens, promovăm digitalizarea și folosirea contoarelor inteligente, fiind, totodată, deschiși la parteneriate în domeniile cercetării, tehnologiei și dezvoltării de produse.

Prin aria de experiență pe care o avem în domeniul energiei și prin abilitatea de a oferi sfaturi relevante, avem certitudinea că fiecare consumator își poate optimiza costurile fără a renunța la confort și că stă în puterea fiecăruia să acționeze în vederea unui consum responsabil de energie. Cei 3 milioane de clienți pe care îi avem în România prin rețeaua de furnizare și cea de distribuție beneficiază de tehnologii noi, care permit folosirea energiei electrice în mod durabil, pentru generațiile viitoare.

Montarea de robineți termostatici este una dintre metodele prin care poți fi SMART pe energie. Prin folosirea lor în fiecare încăpere a locuinței se menține gradul de confort necesar, iar consumul de energie se poate reduce în mod semnificativ.

Articolul este realizat în parteneriat cu Energy Policy Group (EPG). EPG este un think-tank independent și non-profit, specializat în politici de energie și climă, analiză de piață și strategie energetică, fondat în 2014. EPG desfășoară o susținută activitate de cercetare în domeniul politicilor energetice, iar eficiența energetică este un domeniu central de competență al EPG. Energy Policy Group este colaboratorul nostru extern, pentru a certifica datele cheie legate de formule pe baza cărora calculăm diferite metode de eficiență energetică.