Mizăm pe verde

Un viitor promiţător pentru sectorul energiei regenerabile din România

“Enel Green Power România a fost înfiinţată în 2007 și a deschis primul parc eolian, Agighiol, în 2011. Situat în Valea Nucarilor, lângă Tulcea, Agighiol dispune de 17 de turbine eoliene, cu o capacitate instalată de 34 MW. Ca urmare a succesului său în transformarea pozitivă a sectorului energetic local, EGP a construit încă șapte parcuri eoliene în România, pe parcursul anilor 2011 și 2012, cu o capacitate eoliană instalată de 498 MW în total. În același timp, EGP a instalat, 4 centrale fotovoltaice, pentru a exploata energia solară.”

Până în 2050, Enel intenționează să fie o companie de energie 100% regenerabilă. Pentru ca acest lucru să se întâmple, este esenţială colaborarea strânsă cu partenerii noștri valoroşi din Europa, Africa și cele două Americi. România nu face excepție. Enel a investit deja, aici, 1 miliard  de euro în sectorul energiei regenerabile, contribuind la transformarea României într-un lider mondial în domeniul energiei regenerabile și al practicilor sustenabile. Prin subsidiara noastră regională - Enel Green Power România, am început deja să punem o amprentă pozitivă asupra industriei regenerabile a țării, deschizând calea pentru un viitor mai ecologic, cu emisii reduse de carbon.

Pe lângă infrastructură, EGP susţine, de asemenea, producția de energie sustenabilă în România, prin afacerile și comunitățile locale. În luna iulie 2014, compania a fost numită la conducerea Asociației Române a Industriei Fotovoltaice (RPIA), unde poate promova standardele și politicile industriale pentru a asigura viitorul producției de energie solară a țării. 

“În luna iulie 2016, contribuţia EGP la industria energiei eoliene din România a fost recunoscută prin numirea reprezentanţilor companiei la conducerea Asociației Române pentru Energie Eoliană (RWEA), care a considerat EGP drept cel mai important producător de energie verde din ţară.”

Enel Green Power România a fost, de asemenea, activă în sprijinirea comunităților locale prin activități care promovează identitatea culturală, sportul și educația legată de protecţia mediului înconjurător. Printre numeroasele sale inițiative se numără Tabăra Enel de Social Media, Festivalul Coronini, Proiectul Mega-Copacul și Ziua Mondială a Mediului.

Activitatea noastră

Când traversezi regiunea de coastă a Dobrogei, în estul României, nu te aştepţi să vezi un mare parc eolian. Ascunsă vederii, una dintre cele mai avansate unități Enel de producție a energiei verzi rămâne, de asemenea, şi una dintre cele mai misterioase.

Cu toate acestea, atât parcul eolian Dobrogea, cât şi cel de la Sfânta Elena, din regiunea muntoasă Moldova Nouă, situată în sud-vest, joacă un rol esențial în eforturile continue ale Enel de a atinge neutralitatea din punct de vedere al emisiilor de carbon, până în 2050. Împreună, ele furnizează energie pentru un număr tot mai mare de gospodării şi afaceri din România.

Următoarele videoclipuri oferă o perspectivă rară din viața de zi cu zi a echipelor care trebuie să se asigure că ambele parcuri îşi desfăşoară activitatea fără probleme. Pătrundem astfel în culisele energiei eoliene, oferindu-vă o idee mai clară despre cum funcţionează aceasta.

Primul videoclip se concentrează pe parcul eolian Dobrogea, în timp ce al doilea foloseşte tehnologia dronelor pentru a oferi imagini uluitoare ale parcului eolian Sfânta Elena şi a regiunii pitoreşti în care acesta ese situat, transportându-vă la o altitudine de 100 m deasupra nivelului mării.


Puteţi urmări activitatea, neaşteptat de plină de peripeţii, a unei intervenţii anuale de mentenanţă, însoţind echipa care urcă cu liftul, timp de 10 minute, în partea de sus a unei turbine.


Lucrăm în prima linie a revoluției energiei verzi.

Unde se află locuinţa sau afacerea ta?

Alege judeţul de provenienţă pentru a primi oferte de produse şi servicii la preţuri cât mai exacte.